Artroza in sportul de performanta

Autor articol : Dr.Laura Bara, medic rezident recuperare, medicina fizica si balneologie. fostul medic al lotului national de seniori rugby
Contact : bara_laura (la) yahoo (punct) com

Degenerarile articulare in sportul de performanta sunt frecvent intalnite mai ales:
– la nivelul articulatiei genunchiului prin afectarea articulatiei peroneo-tibiale superioare la fotbalisti
– la halterofili care sunt predispusi prin flexia la 90 grade cu greutati de peste 150 kg a genunchilor care determina o forta aplicata la nivelul fetei posterioare a rotulei de sase ori greutatea corpului
– omartroza ( in rugby prin luxatii scapulo-humerale recidivante sau in tenis prin microtraumatisme repetate la nivelul acestei articulatii),
– la nivelul articulatiei coxo-femurale prin insuficienta cavitatii cotiloide la dansatori
– la nivelul articulatiei gleznei sporturile cele mai “artrogene” sunt: rugby, fotbal, handball, basketball, atletism.

Mecanisme si factori predispozanti:
– hiperactivitate sportiva realizata pe tot parcursul carierei
– suprasolicitarea si utlizarea exagerata a articulatiei
– tensiunile mecanice intense exersate pe o suprafata articulara, duc la microfracturi ale osului subcondral . Acest fenomen antreneaza modificari ale cartilajului si duc la artroza. Absenta unei perioade de recuperare poate inhiba regenerarea articulara.
– accidentarile recidivante risca sa destabilizeze articulatia si sa creasca frictiunile ducand astfel la debutul artrozei.
– traumatismele sunt adesea responsabile prin mecanism direct – socuri directe, impact dur) si indirect- leziuni tendinoase si ligamentare cronice neglijate, instabilitati articulare cu osificari periarticulare. De aceea se recomanda suturarea ligamentara la nivelul articulatiei gleznei a ligamentului colateral medial pt ca nu determina osificari periarticulare mediale si pe termen lung limitarea mobilitatii articulare
– tratamentul prin el insusi poate favoriza aparitia unei artroze:
▪ meniscectomiile
▪ osteosinteza din fracturi, cand nu se realizeaza o congruenta articulara perfecta- si astfel nu se restaureaza anatomia articulara..

Rolul traumatismelor directe in aparitia artrozei
Traumatismele directe fara fractura joaca probabil un rol important in aparitia degenerescentei articulare. Demonstrarea acestui rol este evident dificila. Studii experimentale efectuate de GEDEON si FICAT pe traumatismul direct al cartilajului arata ca dupa un soc insuficient pentru a creea o leziune imediata, poate aparea o degenerare cartilaginoasa intarziata in zona traumatizata.
Traumatsmele fetei anterioare a genunchiului fac parte evident din practica regulata a anumitor sporturi cum ar fi: rugby, fotbal sau arte martiale si anamneza nu poate decat sa caute nenumaratele socuri primite in cursul anilor de practica.sportiva de performanta.
ROUVILLAIN atribuie2/3 din leziunile rotuliene constatate artroscopic pe 73 de copii, unui traumatism sportiv.

Rolul traumatismelor indirecte:
Displazia femuro-patelara este probabil decompensata prin activitate fizica, dar nici un studiu nu a stabilit legatura dintre acestea.
Genu-varum este foarte frecvent intalnit la sportivi, in particular la fotbalisti si nu pare a avea un rol chiar atat de important.
Nu e stabilit ca neglijarea unei leziuni mai putin sau deloc simptomatica este un factor important in artroza.
Instabilitatea cronica si in particular instabilitatea rotatorie la nivelul genunchiului duc la gonartroza intr-o maniera importanta. Aceasta artroza prezinta anumite particularitati radiologice:
– osteofite pe curbura si marginea posterioara a platoului tibial intern.
– pensare posterioara a interliniului cu subluxatie posterioara a condililor interni care sunt foarte vizibile pe radiografia de profil efectuat in sprijin monopodal.

Traumatismele chirurgicale:
– Meniscectomia – factor artrogen indiscutabil. Rolul meniscului de a repartiza incarcarea pe articulatia genunchiului este fundamentala. Meniscul medial suporta in jur de 50 % din incarcarea pe compartimentul medial, in timp ce intotdeauna in articulatia in extensie completa, meniscul lateral sustine 70 % din incarcarea articulara a compartimentului lateral. ( SEEDHOM si colaboratorii, 1974). In literatura este documentata corelatia dintre diminuarea acestui rol al meniscului si incidenta artrozei.
– Artroza simpotomatica survine la 20 ani sau la 30 ani postinterventie. Artroza care apare pe radiografie este mult mai precoce. Tehnica meniscectomiei joaca un rol foarte important – meniscectomiile partiale sunt mai putin artrogene ca meniscectomiile totale. Criteriul de artroza e radiografic si clinic. Condrocalcinoza postmeniscectomie e un caz particular interesant- rolul artrogen este extrem de probabil.
– Plastia ligamentara care are ca scop suprimarea instabilitatii si permite sportivului sa-si reia activitatea sportiva. In prezent insa nu exista nici un argument care sa permita sa ne gandim ca sunt mai putin artrogene ca instabilitatea neglijata. Anumiti autori insista sa considere ca plastia ligamentara practicata pe un genunchi care prezinta deja semne radiologice de artroza e un factor agravant considerabil.

Studii clinice efectuate- argumente in favoarea legaturii sport-artroza.

S-au efectuat numeroase studii care au cercetat daca simpla hiperutilizare poate antrena o degenerescenta articulara. Studiile efectuate au fost in principal realizate la nivelul articulatiei genunchiului.
HUSSON arata ca excesul de frictiune pe cartilaj provoaca o alterare a stratului superficial al acestuia. Aceasta leziune poate fi definitiva daca nu exista o faza de repaus care sa permita repararea sa.
RADIN ajunge la concluzia ca tensiunile mecanice importante ca durata ( nu ca intensitate) ajung sa depaseasca rezistenta elastica a osului epifizar provocand microfracturi trabeculare de oboseala care ar putea favoriza o ischemie a osului condral. Pierderea elasticitatiii datorita sclerozei osului subcondral are rasunet asupra cartilajului supraiacent.

JURVELIN a studiat efectul alergarii asupra cartilajului la iepurii tineri si a observat ca nu exista nici o modificare macroscopica a suprafetei articulare, dar ca duritatea cartilajului creste cu 6 % si a fost considerata de catre autor ca raspuns fiziologic la cresterea tensiunilor.
CHANTRAINE a facut studii pe fosti fotbalisti si confirma aceasta relatie.
AUVERGNE gaseste o proportie semnificativa de artroza de genunchi la vechii fotbalisti ( peste 40 ani) fara meniscectomie.

Un studiu retrospectiv pe genunchii gimnastelor efectuat pe o perioada de 6 ani, arata ca sindromul femuro-patelar este de doua ori mai frecvent decat alte patologii la populatia tanara.
DUPONT considera ca leziunile de cartilaj la copil sau adolescent sunt mai mult ignorate decat rare. A studiat 27 cazuri cu sindrom rotulian, iar leziunile existente au fost puse in evidenta prin artrotomie, artroscopie, artrografie
Astfel a aratat ca sportul si implicit hiperactivitatea fizica a acestor copii in 2/3 din cazuri, poate fi la originea decompensarii unor displazii preexistente ( displazia fiind considerata ca factor favorizant).
VIELPEAU considera ca leziunile de cartilaj exista la jumatate dintre copiii care acuza simptomatologie de sindrom rotulian.

Concluzii:
– riscul de artroza la sportivi pare sa depinda de sportul practicat, durata efectuarii acestuia si accidentarile survenite in cursul acestei practici.
– sporturile de contact prin traumatisme si hiperutilizare cresc riscul de gonartroza – in special la sportivii care prezinta o leziune meniscala sau ligamentara.

Autor articol : Dr.Laura Bara, medic rezident recuperare, medicina fizica si balneologie. medic lot national seniori rugby
Contact : bara_laura (la) yahoo (punct) com