Patologia şi recuperarea pumnului

Durerea la nivelul pumnului este o acuză întâlnită frecvent. În multe cazuri este vorba de o accidentare care duce la luxaţie sau fractură, dar poate fi vorba şi de o afecţiune care se dezvoltă în timp datorită stressului repetitiv, cum sunt de exemplu artrita sau sindromul de tunel carpian.

Încheietura mâinii este alcătuită din opt oase mici, aşezate pe două rânduri între oasele antebraţului şi cele ale mâinii, cunoscute sub denumirea de oase carpiene. Ele formează un tunel numit canal carpian, care conţine tendoane şi nervul median, şi este acoperit de un ligament. Ligamentele leagă oasele pumnului între ele şi la oasele antebraţului şi mâinii. Tendoanele fixează muşchii la nivelul oaselor. O leziune a oricei structuri amintite mai sus poate genera durere şi poate afecta buna funcţionare a încheieturii şi a mâinii.

Sindromul de tunel carpian se manifestă prin apariţia unor senzaţii de durere, arsură, amorţeală sau usturime la nivelul palmei, pumnului, sau a degetelor, făcând astfel dificilă prehensiunea ( apucarea lucrurilor ). Durerea poate iradia superior până la nivelul cotului.
Sindromul de tunel carpian apare atunci când nervul median este comprimat la nivelul încheieturii mâinii de ţesuturile inflamate din zona respectivă. Asemenea situaţii sunt generate de mişcările efectuate în mod repetitiv, precum scrisul la tastatura unui computer, folosirea mouse-ului, practicarea unui sport precum tenis sau handbal, la cusut, pictură, scris sau folosirea unui instrument care vibrează timp îndelungat. În această categorie intră şi femeile însărcinate sau la menopauză, bolnavii de diabet, cei cu tiroidă hipofuncţională sau artrită reumatoidă.

Durerea pumnului însoţită de vânătaie şi umflătură indică prezenţa unei leziuni la acest nivel. Dacă există deformare articulară sau nu este posibilă mişcarea mâinii sau a degetelor, se ridică suspiciunea unei fracturi osoase. Unele fracturi ale pumnului apar ca şi consecinţă a osteoporozei. Leziuni întâlnite destul de des la acest nivel sunt şi luxaţia, tendinita şi bursita.

Artrita pumnului cauzează durere, inflamaţie şi reducerea amplitudinii de mişcare. Există mai multe tipuri de artrită. Osteoartrita apare odată cu înaintarea în vârstă sau în caz de suprasolicitare. Artrita reumatoidă afectează de obicei ambele încheieturi ale mâinilor. Artrita psoriazică însoţeşte psoriazisul.

Artrita infecţioasă este o urgenţă medicală. Semnele prezenţei unei infecţii sunt încălzirea şi înroşirea articulaţiei, temperatură peste 38 grade Celsius şi o boală infecţioasă recentă.
Alte afecţiuni cu localizare la nivelul pumnului sunt guta şi pseudoguta. Guta este provocată de acidul uric în exces ( produs de metabolism ), care, în loc să fie eliminat prin urină, se depune sub formă de cristale în articulaţii. Pseudoguta presupune depozite de calciu în articulaţii ( genunchi şi pumni ), cauzând durere, roşeaţă şi inflamaţie.

Chistul sinovial este o proeminenţă mică, de consistenţă crescută de obicei, situată la nivelul unui tendon sau a capsulei care împrejmuieşte articulaţia. Chistul conţine o substanţă compactă, gelatinoasă şi se formează profund sau la suprafaţa pielii, cel mai frecvent apărând între 20 şi 40 ani. Se dezvoltă la nivelul mâinii sau încheieturii la persoanele care practică handbal, tenis, sporturi cu racheta şi la picior în cazul alergătorilor şi atleţilor care sar, schiorilor sau a celor care practică sporturi de contact.
Chistul sinovial este de obicei nedureros, dar prezenţa lui limitează amplitudinea de mişcare. Flexarea sau întinderea zonei în cauză, ca şi continuarea activităţii care a dus la apariţia chistului, generează discomfort .
Tratamentul afecţiunilor pumnului variază foarte mult, în funcţie de tipul leziunii, localizare şi severitatea accidentării, precum şi în funcţie de vârstă sau starea generală de sănătate.

Leziunile minore răspund la repaus, gheaţă şi medicaţie antiinflamatoare, eventual compresiune elastică şi ridicarea membrului afectat deasupra nivelului inimii timp de 48 de ore pentru a facilita drenajul şi a reduce edemul, atunci când este cazul. Dacă durerea nu dispare în câteva zile sau, din contră, se agravează, prezentaţi-vă la medic.
Medicaţia antialgică de tipul ibuprofen sau acetaminofen reduce simptomele dureroase. Dacă este vorba de inflamaţie, doctorul poate injecta în zona respectivă cortizon, un medicament puternic antiinflamator.

În cazul unei fracturi, oasele trebuie aliniate pentru a se vindeca în mod corespunzător. Ghipsul ajută la menţinerea poziţiei corecte a oaselor până în momentul vindecării. Imobilizarea segmentară este utilă şi în cazul afectării tendoanelor şi ligamentelor, mai ales atunci când afecţiunea este cauzată de mişcări repetitive.
Chirurgia este indicată pentru fracturi osoase importante, sindrom de tunel carpian cu simptome severe, repararea tendoanelor sau a ligamentelor rupte.

Pentru artritele neinfecţioase, exerciţiile pentru forţă şi flexibilitate sunt indicate în fiecare zi. Cel mai bine este să fie efectuate după un duş sau o baie caldă, astfel încât ţesuturile să fie mai puţin rigide. Nu solicitaţi încheieturile dacă prezintă încă semne de inflamaţie. Nu uitaţi însă de repaus; repausul şi exerciţiile sunt la fel de importante atunci când aveţi artrită.
Chistul sinovial dispare spontan uneori, iar alteori reapare, în ciuda tratamentului aplicat riguros. Exerciţiile care cresc forţa şi flexibilitatea musculară, la fel ca şi încălzirea corespunzătoare înainte de efort sau revenirea după efort ( stretching ) pot preveni apariţia chistului sinovial.

Un program de recuperare recomandat de către medicul specialist este singurul în măsură să vă asigure refacerea completă. Programul are drept obiective îmbunătăţirea elasticităţii articulaţiei şi creşterea treptată a amplitutidinii de mişcare fără să apară durere. Terapia fizicală începe cu mişcări active şi de rezistenţă, urmate de forţă, exerciţii aerobe şi de rezistenţă musculară, antrenarea flexibilităţii şi a coordonării. În final, pacienţii îşi redobândesc viteza şi agilitatea mişcărilor, aspect foarte important mai ales pentru cei care practică un sport în care utilizarea pumnului este esenţială.
Pentru a exemplifica cele spuse mai sus, după ce durerea acută dispare, puteţi efectua exerciţii de stretching (1–5); când articulaţia este nedureroasă, puteţi adăuga şi exerciţiile de forţă (6-8).

Pe tot parcursul recuperării pumnului, este bine să ţineţi cont de o regulă de aur: “atunci când doare, mă opresc”. Dacă un exerciţiu cauzează discomfort, aplicaţi gheaţă circa 20 minute la final.

Reluarea activităţii sportive sau de zi cu zi la nivelul anterior accidentării se face abia după ce au fost redobândite în totalitate atât forţa, cât şi amplitudinea de mişcare pentru încheietura afectată comparativ cu cea sănătoasă.

Ca metode de prevenţie pentru afecţiunile pumnului, menţineţi sănătatea oaselor printr-un aport adecvat de calciu ( 1500 mg pe zi pentru un adult ) şi vitamina D, încercaţi să evitaţi căderile, purtaţi echipament de protecţie în cursul desfăşurării activităţilor sportive, ţineţi cont de calităţile ergonomice ale echipamentelor de la locul de muncă.

N.B. Acesta este un text mai vechi de al meu dar pe care am crezut de cuviinta sa il readuc in atentia cititorilor!