Interviul il gasiti in intregime aici: http://revistamedicalmarket.ro/articol/medicina-sportiv-este-o-pies-important-n-puzzle-ul-performanei
„Medicina sportivă se face și cu iubire față de sport dar în primul rând cu profesionalism, cu contracte corecte prin care îți îndeplinești toate atribuțiile și-ți iei banii la timp. Nicio competiție serioasă nu se poate desfășura fără implicarea medicului de medicină sportivă, atât în faza de pregătire, în timpul desfășurării și apoi în etapa de refacere a sportivilor. Medicul este o piesă indispensabilă din acest puzzle, alături de ceilalți care concură la performanța sportivă a unei echipe”.
Am stat de vorbă cu doctorul Alin Popescu despre statutul medicului de Medicină Sportivă, despre responsabilitatea sa în angrenajul competițiilor sportive și al sportului românesc în ansamblu, despre creșterea importanței acestei specialități medicale în contextul în care în sport ar trebui să se investească tot mai mult iar performanțele, și acestea în creștere la toate disciplinele, depind în bună măsură și de echipa medicală, alături de celelalte componente precum: management, bază materială și tehnologică, pregătire tehnico-tactică, finanțare.
„Societatea Română de Medicină Sportivă va împlini curând un secol de existență. Ea reprezintă la nivelul întregii țări această ramură a medicinii, de multe ori vitregită, care se chiemă Medicina Sportivă. SRMS are peste 100 de membri. În fiecare an ținem o conferință la nivel de Societate, la care participă și medici din alte specialități, mai ales din ortopedie-traumatologie, reabilitare medicală și cardiologie. Ca specialitate, Medicina Sportivă are acum 4 ani de rezidențiat (au fost 5). Atracția pentru această specialitate este mare acum și mă bucură acest lucru. București este singurul centru de pregătire pe țară în această specialitate. Anca Ionescu, președintele SRMS, are gradul de profesor universitar în Medicină Sportivă.
Spre deosebire de alte specialități, care se ocupă de sănătatea întregii populații, Medicina Sportivă este o specialitate de nișă, se preocupă de preoblemele de sănătate ale sportivilor, profesioniști sau amatori.
Trebuie ca activitatea noastră să fie despărțită în două mari domenii: Medicina Sportivă pentru profesioniști și Medicina Sportivă pentru amatori. Sunt două direcții profesionale clar diferite, deși complementare.
Pe de altă parte, acționăm pe două fronturi: acela al prevenției și apoi acela de intervenție și tratament de urgență în cazul unui accident în timpul desfășurării întrecerii sportive și în recuperarea ulterioară.
Prevenția înseamnă controale și acordarea de vize medicale sportivilor care trec de anumite baremuri, prescrierea unui regim de nutriție, suplimente nutritive, combaterea dopajului șamd. Iar de partea cealaltă este toată zona terapeutică pentru medicii de performanță, care se referă de la recâștigarea formei bune a sportivului după efort și până la reabilitarea acestuia după un traumatism. Sportivul trebuie recuperat repede și bine, indiferent dacă a avut sau nu viză chirurgicală, dacă se duce direct la sala de kinetoterapie sau anterior a trecut și prin sala de operație.
În cadrul competițiilor sportive există de obicei un medic al arenei, care poate să intervină într-un caz deosebit. Dar cei care intervin efectiv și ajută sportivii în caz de accident nu sunt medici. Sunt fizioterapeuți, sunt kinetoterapeuți, sunt pregătitori fizici care sunt în prima linie de intervenție. În cazul sporturilor dure, cu contact fizic care poate produce traume, la rugby, handbal, fotbal, cei care intră pe teren la un accident sunt chiar medici, pentru că acolo responsabilitatea este mai mare, mă refer la cazurile în care trebuie să sutureze o plagă, să imobilizeze o fractură, să stabilizeze o comoție cerebrală. Uneori trebuie să avem grijă și de spectatori. Am avut infarct miocardic în tribuna a doua la un meci de rugby la Timișoara și acelei persoane de 64 de ani i s-a făsut masaj cardiac și a fost recuperat. Există o zonă în care nu poți să spui 100% că totul este sub control, că nu se pot întâmpla evenimente nedorite. Noi trebuie doar să prevenim dar nu putem exclude evenimentele nedorite. Ca medici sportivi care organizezi o competiție și suntem responsabili din punct de vedere medical, trebuie să cunoaștem protocoalele în urgențe și să acționăm în consecință. În 99% prevenim și în 1% intervenim și avem planul de intervenție și dotarea necesară.
Referitor la cele câteva ”morți subite” de care am auzit în cariera mea, trebuie să spun că acestea sunt totuși extrem de rare și mai ales greu de prevăzut. Niciun medic nu poate să prevadă 100% că putem anticipa un eveniment nedorit. Există riscuri mai ales în zona cardiacă, în tulburările de ritm, care din păcate pe testele uzuale nu se pot anticipa sau evalua exact. Noi facem screening-uri susținute, se verifică funcția cardiacă. Acele circuite medicale care se soldează cu acordarea vizei se fac bianual, o dată la 6 luni deci constituie un filtru relativ bun pentru sportiv și dacă apar probleme între aceste controale la 6 luni, ele se tratează evident separat.
Lucrurile și din punct de vedere sanitar evoluează ca și în oricare alt domeniu, pentru că totul trebuie făcut repede. Așa cum azi jurnalistul nu mai are clasicul carnețet sau aparat de fotografiat sau reportofon ci tot acest arsenal clasic este substituit de un smart phone, la fel și în medicină, avem un cântar superinteligent, toată aparatura este compactă, mobilă, portabilă, electronizată, performantă până la un moment dat și controalele decurg mai operativ iar totul se centralizează la o unitate de recuperare sportivă. 5% din sportivi sunt trimiși la cardiolog de spital, asta este realitatea și unele suspiciuni se și confirmă, am avut sportiv de lot național operat pe cord, cu sindrom wpw de preexcitație (Wolff-Parkinson-White). Este vorba de o malformație congenitală ce presupune existența unui țesut conjunctiv anormal între atrii și ventriculi, ceea ce duce la o conducere aberantă a impulsului nervos, cu manifestare în diverse aritmii, dintre care cea mai frecventă este aritmia paroxistică supraventriculară. Dacă aceasta este asociată cu fibrilația atrială, apare posibilitatea crescută de a se trece în fibrilație ventriculară (aritmie cu risc letal).
Față de cum 17 ani când am absolvit facultatea, medicina sportivă a suferit o mare schimbare. Avem azi kinetoterapeuți, maseuri, asistenți de recuperare, nutriționiști, psihologi, osteopați, podologi, o paletă de colaborări. Aceștia nu sunt medici, nu au terminat facultatea de medicină dar sunt foarte importanți în contextul acestui pachet de servicii de care beneficiază sportivul de performanță și nu numai. Fiecare are rolul lui în acest angrenaj: podologul sportiv studiază mersul, biomecanica piciorului și repară deficiențele de postură, face plantare personalizate, nutriționistul elaborează diete cât mai aproape de nevoile sportivului, osteopatul este te ajută la reducerea timpului de recuperare, asistentul de recuperare îți face toate procedurile electrice și celelalte prescrise de medicul de reabilitare. Noi nu avem recunoscute toate aceste meserii și de multe ori, la anumite competiții aducem din Franța osteopat, spre exemplu, plătindu-l pe contracte săptămânale. Am avut osteopat adus din import la două cupe mondiale la lotul național de rugby: în 2015 în Noua Zeelandă și în 2019 în Anglia. Avem nutriționist-dietetician Nicoleta Tupiță, cu care am scris ultima mea carte ”Nutriția în jocul de rugby care are contract cu federația de Rugby pe 2,5 ani. În rugby sunt cel mult 4 loturi care au echipele lor medicale și nici acelea nu sunt complete. Echipele se completează cu colaboratori pe care îi prinzi sau nu îi prinzi. Ține foarte mult și de aspectul financiar.
Medicina sportivă, oricum am lua-o, este un pilon indispensabil în performanța sportivă alături de preparatorul fizic. În ultima vreme s-a schimbat puțin balanța între sfaff-ul tehnic și cel medical. Preparatorul fizic, care a intervenit în această ecuație, de obicei absolvent de ICEFS sau kinetoterapeut, nu este nici medic dar nici antrenor, el pregătește fizic sportivul înaintea unei competiții, fără nici-un element tehnico-tactic, acestea intrând în atribuțiile antrenorului. Noi ar trebui să ieșim mai mult pe video, să ne creștem puțin vizibilitatea, pentru că ar fi benefic pentru toată lumea, să povestim ce facem într-o entorsă de gleznă până la top 5 exerciții pentru musculatura paravertebrală, niște scurte lecții utile sportivilor și tuturor celor care iubesc mișcarea. Aș vrea să demarez în viitor un proiect în direcția asta. Medicina sportivă poate vorbi cu publicul larg pentru că mulți sunt sportivi amatori sau părinți de copii care fac sport și au nevoie de informație.
Noi, cei din această specialitate ar trebui să avem o voce mult mai auzită ”în cetate” dar probabil pălim în fața celebrității sportivilor înșiși și poate a cronicarilor sportivi, mult mai vocali decât suntem noi, prin natura profesiei lor, și de aceea noi, medicii de Medicină Sportivă rămânem într-un oarecare anonimat, deși ”veghem din umbră” pentru ca spectacolele sportive să se desfășoare în condiții de petformanță și cu cât mai puține accidente. Totuși, pentru o bună comunicare cu mass media și cu medici din alte specialități am creat primele 3 bloguri ca audiență din România, nominalizate și de Colegiul medicilor”.
