Bandeleta iliotibiala – este o banda fibroasa, un adevarat tendon, care corespunde tendonului final al muschiului mare fesier si al muschiului tensor al fascie lata.
Acest tendon se intinde din exteriorul pelvisului, deasupra soldului pana la articulaţia genunchiului.
Bandeleta iliotibiala este o structura care poate deveni o problematica in special pentru sportivii care practica culturism, ciclism, rugby, atletism.
Rolul benzii iliotibiale
In timpul alergarii sau al mersului banda iliotibiala ajuta la menţinerea flexiei soldului si al genunchiului. Daca abductorii coapsei sunt slab tonifiati, banda iliotibiala este suprasolicitata iar muschiul tensor al faciei lata trebuie sa se contracte mai puternic.
Factorii determinanti
In timpul efortului prelungit si nu numai, cand se flexeaza si se intinde genunchiul apare o inflamatie a tendonului iliotibial datorita frictionarii acestuia pe codilul lateral de la nivelul genunchiului.
Inflamatia poate fi determinata de:
- Contractura benzii iliotibiale
- Dezechilibru muscular (tonifiere slaba)
- Biomecanica anormala a piciorului
- Erori de antrenamente
- Schimbari in activitatea sportiva (cresterea brusca a distantei de alergare si a intensitatatii alergarii)
- Suprafata de lucru dificila
Simptomatologie
Cea mai intalnita manifestare este durerea intensa si profunda localizata deasupra epicondilului lateral prezenta in special in timpul alergarii, dar diminuata de repaus.
In stadiile mai avansate daca sportivul nu a urmat nici un program de recuperare durerea este prezenta si la mers, la urcatul si coboratul scarilor.
Sensibilitatea locala si ocazional inflamatia in zona distala a benzii unde acesta se misca peste epicondil sunt simptome care indica sindromul de bandeleta iliotibila.
Teste specifice
Durerea poate fi provocata de aplicarea presiunii de catre kinetoterapeut deasupra condilului lateral in timp ce pacientul este pozitionat in decubit lateral pe partea neafectata cu membrul afectat flexat la 90°. In timp ce mentine aceasta presiune kinetoterapeutul extinde genunchiul pacientului.
Testul este pozitiv daca durerea apare cand flexia genunchiului este de 30°, pozitie in care banda deja intinsa se misca direct peste epicondilul femural.
Testul Renne – pacientul in ortostatism cu greutatea corpului pe membrul afectat.Pacientulflexeaza genunchiul la 30° iar kinetoterapeutul aplica presiune pe epicondilul lateral .Testul este pozitiv daca zona este dureroasa.
Testul Noble – pacientul in decubit dorsal cu piciorul in supinatie sustinut de catre kinetoterapeut. Acesta executa flexii si extensii ale genunchiului in timp ce aplica presiuni pe epicondil. Daca durerea este prezenta la flexia de 30° a genunchiului, testul este pozitiv.
Localizarea restrictiilor miofasciale – aceste restrictii miofasciale includ :
- trigger points (puncte dureroase)
- contracturi musculare
- adeziuni fasciale.
Punctele dureroase secundare apar in regiunea musculotendinoasa portiunea distala a vastului lateral si bicepsului femural si pot provoca durerea zonei epicondilare.Ele apar datorita tensiunii musculare cronice.
Contractura vastului lateral creste tensiunea longitudinala a benzii.
Adeziunile fasciale la nivelul fibrelor posterioare ale benzii sunt de obicei prezente la pacientii cu sindrom iliotibial. Aceste adeziuni sunt adesea asociate cu dureri si pot fi rezultatul unei microleziuni sau inflamatie mai veche.
Aceste restrictii miofasciale pot varia de la simple complicatii pana la cauza primara a durerii laterale de genunchiului.
Evaluarea adesea releva zone sensibile ale muschiului vast laeral, fesierul mic si zona distala a bicepsului femural. In aceste zone se pot depista puncte dureroase discrete (trigger points) care la presiune transmit durere si in zona laterala a coapsei, genunchiului si chiar a tibiei.
Examinarea consta in palparea profunda si amanuntita a zonei cu trigger points.
Pozitia pacientului pentru realizarea acestor manevre este: in decubit lateral cu partea simptomatica in sus, soldul flectat la 45° si genunchiul in usoara flexie.
Trigger points centrale in vastul lateral si fesierul mic pot transmite dureri intense in zona latero-externa a genunchiului .
Evaluarea deficitului de flexibilitate a muschilor iliopsoas, drept femoral si tensor al faciei lata se realizeaza la toti pacientii suspecti de sindrom iliotibial.
Aceasta evaluare se poate face prin testul Thomas.
Pacientul in decubit dorsal la marginea unei mese spatele drept lipit de masa pacientul mentine cu mainile ambii genunchi flectati la piept. In timp ce pacientul mentine genunchiul asimtomatic la piept kinetoterapeutul coboara usor membrul afectat spre podea.
Testul este pozitiv daca pacientul nu poate atinge flexia genunchiului de 90°, un unghi neutru in flexia soldului si mai putin de 15° in abductie soldului fata de pelvis.
Evaluarea flexibilitatii gastrognemianului si solearului.
Pacientul in decubit dorsal cu piciorul examinat la marginea patului si genunchiul in extensie pentru testarea gastrognemianului si cu genunchiul in usoara flexie pentru testarea solearului.
Kinetoterapeutul executa dorsiflexia piciorului.Testul este pozitiv daca pacientul nu poate realiza dorsiflexie pasiva de 90°. Cand executa aceste teste kinetoterapeutul va bloca articulatia subtalara realizand o usoara inversie a piciorului. Kinetoterapeutul este astfel sigur ca miscarea se realizeaza din articulatia talocrurala fara influente ale articulatiei subtalare.
Testare fortei muschiului gluteus mijlociu
Pacientul in decubit lateral cu sprijin pe umar si pe bazin, acestea fiind perpendiculare pe planul patului. Pentru a asigura stabilitatea corpului membrul inferior de sprijin este usor flexat iar mana opusa apuca marginea mesei. Pacientul este rugat sa abduca membrul inferior afectat in aceeasi linie cu trunchiul fara rottatia interna sau flexia soldului. Kinetoterapeutul fixeaza cu o mana bazinul iar cu cealalta opune rezistenta in regiunea supramaleolara miscarii de adductie a membrului inferior la planul patului.
O evaluare completa include de asemenea si mersul la covorul rulant pentru a depista eventalele dezechilibrele musculare dinamice .
Diagnosticul diferential
In realizarea diagnosticului diferential se va tine cont de faptul ca sindromul benzii iliotibiale determina problemele in exteriorul articulatiei si nu in interiorul acesteia (ruptura de ligament sau cartilaj).
Diagnosticul diferential include:
- durere miofasciala
- sindromul de stres patelofemural
- patologie de menisc lateral
- fractura articulatiei tibiofibulara superioara
- tendinita bicepsului femural
Tratament
FAZA I acuta
Tratamentul in aceasta faza consta in:
- scaderea inflamatiei prin aplicatii locale cu gheata, fonoforeza
- reducerea si modificarea activitatii sportive
- masaj local cu gheata
- medicatie antiinflamatoare nesteroida
FAZA II subacuta
Daca inflamatia persista dupa trei zile de tratament pot fi indicate injectii locale cu corticosteroizi.
Daca activitatea sportiva este restrictionata sever, pentru a evita deconditionarea el poate participa in timpul acestei faze la activitati ca inotul sau alte activitati nedureroase.
Dupa ce inflamatia acuta a scazut sunt recomandate:
- exercitii de stretching;
- exercitii de contractie – relaxare pentru alungirea grupurilor muscular scurtate.
Exercitiile se executa in trei serii: 7 sec. contractie submaximala urmate de 15 sec. de stretching.
- exercitiile de alungire a benzii iliotibiale pot fi executate langa un perete pentru evitarea pierderii echilibrului.
Exemple:
Pacientul in ortostatism cu membru inferior afectat extins si addus in spatele piciorului sanatos. Pacientul expira si usor isi flexeaza trunchiul in lateral pe partea opusa membrului afectat pana cand simte o intindere pe partea laterala a coapsei.Accentuarea stretchingului se poate face prin flexia laterala a trunciului cu ridicarea mainilor peste cap. Progresul se va realiza prin flexia trunchiului in fata pe diagonala.
Pacientul in decubit dorsal cu piciorul afectat in supinatie.Pacientul inconjoara piciorul cu o banda, mana opusa apucand capetele acesteia. Pacientul adduce membrul inferior afectat peste linia de mijloc a corpului, pastrand contactul pelvisului cu solul.
Pacientul in decubit lateral pe partea afectata cu sprijin pe maini coatele extinse ,plaseaza ruloul sub membrul afectat care este extins. Membrul inferior neafectat este incrucisat peste celalalt ajutand la sprijinul greutatii corpului.
Pacientul in decubit dorsal cu bazinul la marginea patului , genunchiul neafectat este flexat la piept si apucat cu mainile pentru a stabiliza spina lombara pe masa. Kinetoterapeutul coboara usor membrul inferior afectat spre podea si apoi roteste extern femurul plasandu-si o mana peste zona distala a acestuia pe partea laterala si cealalta peste patela. Kinetoterapeutul fixeaza cu membrul inferior tibia pacientului care este rotata inern si addusa.Cealalta mana a kinetoterapeutului este plasata peste spina iliaca anterosuperior pentru a stabiliza pelvisul in timp ce femurul este addus.
- exercitiile de stretching pentru iliopsoas, dreptul femural, gastrognemiansolear unde restrictia a fost identificata la examenul fizic. Exerctiile de stretching se executa de 3 ori pe zi.
Restrictiile miofasciale sunt tratate dupa scaderea inflamatiei. Identificarea si eliminarea componentelor miofasciale completeaza terapia fizica si poate precede tonifierea si reeducarea musculara. Tratamentul tesuturilor moi elimina de obicei o parte importanta a paternului durerii, permitand un tratament definitiv si eficient al sindromului benzii iliotibiale.
Astfel pentru :
- trigger points centrale ale gluteului mic si vastului lateral sunt indicate: compresiile, masajul profund, stretchingul specific si caldura pot elibera trigger points centrale si diminua contracture.
- trigger points secundare in jonctiunea musculotendinoasa a vastului lateral distal si a bicepsului femural : sunt indicate compresii, masaj profund urmat de aplicari cu gheata pe trigger points.
- contractura vastului lateral : masajul tesuturilor profunde, stretching pe vastul lateral pentru reducerea tensiunii.
FAZA III de recuperare
Exercitii progresive de crestere a fortei musculare
Pacientul in decubit lateral executa abductia de 30° a membrului inferior afectat mentinandu-l in aceasta pozitie 1 sec apoi este coborat in adductie maxima si mentinut 1sec. Exercitiul se incepe cu un set de 15 repetitii, dupa 2-3 saptamani obiectivul este de 3 seturi de 30 repetitii. Progresia se face cu 5 repetitii pe zi.
Exercitiile de tonifiere incep indata ce restrictiile miofasciale sunt rezolvate si miscarile active sunt normale.toate exercitiile de tonifiere se incep cu un set de 15-20 de repetari si se cresc pana la 3 seturi de 20 de repetitii zilnic.
Reintoarcerea la activitatea sportiva
Intoarcerea la alergare depinde de severitatea si cronicitatea afectiunii. Cei mai multi pacienti se recupereaza total dupa 5-6 saptamani. Ca o regula generala sportivii pot reincepe o alergare normala sau alte activitati sportive daca executa fara durere toate exercitiile de tonifiere. Atletii pot incepe inca din prima saptamana de recuperare sprinturi usoare pe teren plat. Studiile biomecanice au aratat ca sprinturile cu viteza usoara cauzeaza mai putin sindromului benzii iliotibiale decat o alergare de lunga durata pentru ca la faza de atac a solului cu piciorul, genunchiu este flexat la un unghi mai mare decat cel care cauzeaza frecarea de 30°.
Bibliografie selectiva:
- E.T Avramescu (Rinderu) Recuperare functionala in patologia sportiva – note de curs.
- M.Fredicson et al Qualitative analisysis of the relative effectiveness of 3 iliotibial band stretches.
- M .Fredericson et al, Practical management of iliotibial band friction syndrome in runners .
Autori:
Knt Mihaela Levitchi
Dr Alin Popescu, medic primar medicina sportiva, CMO FRR
Imagini: https://www.freepik.com/
TEXT PRELUAT DIN REVISTA GALENUS 2020
