PLATFUSUL (piciorul plat) – privire sintetica

Platfusul – piciorul plat sau arcada cazuta – este o conditie medicala obtinuta prin aplatizarea boltilor piciorului, facand ca suprafata talpii sa vina in intregime sau aproape in intregime in contact cu solul. Este o deficienta ce se incadreaza in modificarile structurale ale suprafetei de sprijin. Poate fi unilateral sau bilateral.

Suprafata de sprijin este reprezentata de fata plantara a piciorului, comparata datorita formei anatomice cu o bolta. Aceasta se imparte in doua bolti longitudinale, interna si externa si una transversala, anterioara, mai scurta. In timpul sprijinului, contactul pe sol se realizeaza in mod normal pe calcai, marginea externa a talpii si fata plantara a antepiciorului.

Astfel, prin prabusirea boltilor plantare de diferite grade se obtin stadiile cunoscute de picior plat (dupa Radulescu):
1. gradul I – piciorul plat asimptomatic
2. gradul II – piciorul plat plat reductibil
3. gradul III – piciorul plat plat contractat
4. gradul IV – piciorul plat rigid

Piciorul plat poate fi:
– fiziologic – se instaleaza cand toata greutatea corpului se lasa pe un singur picior (piciorul de sprijin), sau dupa o zi de ortostatism prelungit; bolta plantara isi revine la normal dupa repaus. Deasemenea, pana la 4 ani, 96% dintre copii au piciorul plat, apoi la majoritatea lor, grasimea suplimentara de la acest nivel se resoarbe;
– patologic – se caracterizeaza prin modificari de structura la nivelul elementelor anatomice ale piciorului.

Piciorul plat poate avea cauze variate: congenitala, rahitica, paralitica, postraumatica, prin supraincarcare ponderala sau prin eforturi profesionale indelungate in pozitie ortostatica.

In cazul piciorului plat dobandit cauza principal este reprezentata de alterarea raportului rezistenta – solicitare, prin aparitia unui dezechilibru. Rezistenta este determinata de tonusul muscular, competenta ligamentara si conformatia osteoarticulara, iar solicitarea este data de obezitate, supraincarcare profesionala. Insuficienta sau disfunctia tendonului tibial posterior impreuna cu afectarea ligamentului extensor si a celui interosos talocalcanean este considerata cauza principala a piciorului plat cistigat. Conditiile clinice care contribuie la dezvoltarea disfunctiei tendonului tibial posterior cuprind diabetul zaharat, expunerea la steroizi sau trauma si interventia chirurgicala din antecedente asupra regiunii mediale a plantei.

Principalele semne ale platfusului sunt: talpa convexă, pacientul calcă predominant pe partea internă-mediala a tălpii; uneori poate apărea culoarea violacee a piciorului cu transpiraţii abundente şi reci, glezne umflate, reliefarea tendoanelor de pe faţa dorsală a piciorului şi monturi.

Diagnosticarea se realizeaza de cele mai multe prin examinare directa si observarea prabusirii boltei plantare. Se poate realiza si asa numita amprentare umeda a piciorului prin introducea acestuia in apa, urmata de asezarea pe o hartie uscata si observarea urmei lasate. Se observa mersul pacientului, tendinta de a pasi pe marginea interna a talpii, poate aparitia unui usor schiopatat, in functie de simptomatologie, precum si modelul anormal de uzura al talpii pantofului in dreptul calcaiului medial.

Foarte utila poate fi si realizarea unei radiografii cu derivatie anterioposterioara si laterala a plantei si gleznei. Se masoara unghiul lateral talometatarsal, inaltimea calcaniana, distanta de la baza cuneiforma mediala la planseu si unghiul de acoperire talonavicular. Pe masura ce se dezvolta o deformare de tip platfus, arcada se lasa pe articulatiile naviculocuneiforme sau talonaviculara deteminind cresterea inaltimii calcaneene, scaderea unghiului talometatarsal lateral si depresia inaltimii mediale cuneiforme. Planta se misca lateral in abductie determinind subluxatia mediala a articulatiei talonaviculare si cresterea unghiului de acoperire talonavicular. Rezonanta magnetica nucleara poate fi de ajutor in diagnosticarea disfunctiei tendonului tibial posterior.

Tratamentul este diferentiat in functie de varsta, cauza generatoare, simptomatologie si stadiul deficientei, optiunile terapeutice variind de la controlul conservativ cu folosirea de medicamente, la tratamentul corectiv prin mijloace kinetice si orteze (talonete), mergand chiar pina la diferite proceduri chirurgicale.

In cazul copiilor care dupa 4 ani mai prezinta platfus se recomanda gimnastica de corectare si purtarea de incaltaminte adecvata, cu talonete corective. Incepand cu varsta adulta sansele de corectare se reduc mult. Scopul tratamentului consta in tonifierea in conditii de scurtare a muschilor extensori ai piciorului, combaterea redorii articulare si formarea reflexului de asezare corecta a piciorului pe sol. In cazul in care s-au produs modificari structurale, rezultatul va fi doar in directia inlaturarii durerii si unei mai bune functionalitati a piciorului. Treptat, pe masura obtinerii unei musculaturi capabile sa mentina bolta, se va renunta la sprijinul pasiv dat de talonete.

Miscarile se vor adresa muschilor care sustin bolta plantara: flexorii degetelor, flexorul propriu al degetului mare, tibialul anterior si posterior, extensorul propriu al degetului mare si tricepsul sural. In acest sens se executa flexii plantare insotite de supinatia piciorului, flexii ale degetelor si extensia degetului mare, exercitii de apucare cu degetele si variante de mers care sa antreneze sustinatorii boltei plantare.

Ca o paranteza trebuie mentionata importanta talonetelor sau asa numitilor sustinatori plantari, care trebuie sa fie individualizati dupa caz, realizati in urma unei amprentari precise, manuale sau computerizate.

De mare importanta este diagnosticarea platfusului in randul sportivilor, suprasolicitarile aparute putand agrava aceasta deficienta, afectand atat viata de zi cu zi cat si performanta. Se recomanda depistarea precoce a acestor conditii si corectarea printr-o incaltaminte adecvata, dublata de intarirea boltii prin exercitii specifice.

In urma constatarii frecventei si influentei marcate pe care o poate avea aceasta deficienta, a aparut si o stiinta, podologia, care determinand distribuirea greutatii corporale prin talpa la nivelul solului, ajuta ulterior la imbunatatirea calitatii vietii prin recalibrarea acesteia cu ajutorul dispozitivelor corective.

N.B. Multumesc pentru sprijinul acordat in realizarea acestui material colegului si prietenului meu – dr. Emil Cotenescu – medic de recuperare medicala si kinetoterapeut.