Sezonul cald aduce cu el o serie de probleme care pot sa strice buna dispozitie din vacanta. Intepaturile de insecta sunt o acuza frecventa a celor care vor sa petreaca timp in natura. Fie ca este vorba despre senzatia neplacuta in sine, fie ca discutam despre o alergie provocata de intepatura, este bine de stiut ca exista cateva mijloace de a face fata acestor situatii neplacute.
- Daca este vorba despre o intepatura provocata de albina trebuie sa stiti ca acul ramane la locul intepaturii. Nu incercati sa presati zona respectiva deoarece se poate elibera in acest fel si mai mult venin. Scoateti acul prin zgarierea usoara a zonei sau frecarea acesteia.
- Dupa o intepatura este bine sa spalati zona cu apa si sapun si sa aplicati local gheata care are drept rezultat scaderea inflamatiei si a durerii locale.
- Ridicarea zonei unde este localizata intepatura va poate ajuta in sensul in care amelioreaza edemul.
- Pentru durere se poate opta pentru analgezice cu administrare orala sau aplicarea de mixturi cu bicarbonat de sodiu.
- In cazul in care persoana care a suferit o intepatura este alergica se pot administra antihistaminice. In cazul celor la care intepatura a declansat o reactie alergica severa de tipul edemului Quincke atunci este necesar tratament de urgenta cu glucocorticoid sau chiar adrenalina. De asemenea socul anafilactic cauzat de o intepatura poate sa provoace tulburari respiratorii de tipul dispneei sau a wheezingului ce necesita administrare rapida de bronhodilatatoare pe cale inhalatorie. De asemenea tot in cazul celor care prezinta stare proasta cu senzatie de lesin si ameteala este bine sa se mentina pozitia culcat cu picioarele ridicate pentru a usura intoarcerea venoasa.
Si nu in ultimul rand evitati pe cat posibi sa va expuneti riscului de intepatura de insecta. Este recomandat atunci cand petreceti timp in natura sa va luati toate metodele de de precautie si sa folositi spray-uri ce indeparteaza insectele pentru a evita situatiile neplacute.